Fostul director general al SC Oltchim, Constantin Roibu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că situația de la campioana României la handbal feminin este extrem de dificilă, precizând că dacă nu va exista bugetul necesar, formația vâlceană nu va începe Liga Campionilor.
„Nu se pune problema să vindem jucătoare, aici nu e ca la fotbal. Noi am luat jucătoare libere de contract, nu am plătit nimic pe ele. În plus, majoritatea au contracte pe un an, doi, cine îți dă banii necesari să poți ține apoi echipa? Nici la reducerea contractelor nu ne gândim, nu ar fi corect față de ele. Au venit aici pe baza unor promisiuni, acum să venim să le spunem că nu mai e posibil… Nu ar fi corect. Dacă nu vom avea bugetul necesar, nu vom începe Liga Campionilor și le vom lăsa pe fete să se transfere la alte echipe unde să poată juca. Vom fi total corecți față de ele”, a spus Roibu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a menționat că CS Oltchim nu mai poate susține financiar echipa: „E clar că SC Oltchim nu mai poate susține financiar această echipă. Nu mai pot aloca fonduri. Urmează privatizarea și nu se știe cine va fi noul acționar. În acest moment avem asigurate salariile pentru luna august. Pentru luna septembrie trebuie, deja, găsiți alți sponsori. În următoarele 3, 4 luni, dacă nu mai mult, nu ne putem baza pe bani de la combinat. În situația în care vine un acționar care nu este interesat să își facă publicitate prin echipa de handbal nu ne putem baza pe această susținere nici după lunile decare vorbeam. În aceste condiții, de o lună și jumătate înainte am avut discuții cu autoritățile locale, prefect, președintele Consiliului Județean, primar. Luni va mai fi încă o întâlnire pentru a vedea ce posibilități de ajutor sunt pe plan local (…) Temerea mea cea mare este că SC Oltchim nu va fi preluată de nimeni. Mi-ași dori să fie preluată de cineva, numai să se mențină activitatea și să putem merge în continuare”.
Constantin Roibu a declarat că se încearcă și găsirea a cât mai mulți sponsori în țară care să susțină HC Oltchim. „Ideea e de a găsi nu un singur sponsor ci mai mulți care să vină cu sume mici, astfel încât și pentru ei să fie efortul financiar mai mic. Având în vedere că Oltchim este un brand național cred că toate firmele care au posibilitatea să susțină echipa de handbal ar trebui să vină alături de noi. Este singurul an în care avem toate șansele să câștigăm Liga Campionilor. Avem cel mai bun lot și ar fi păcat ca o astfel de echipă să moară. Eu cred că oficialitățile locale pot găsi o soluție. Sunt județe care țin multe echipe. Luați numai exemplu Zalăului care au o echipă de handbal feminin bună și una de volei masculin care este campioana României. Exemplele pot continua și cu alte județe. Noi de ce nu am putea? Oricum, în acest moment echipele de handbal feminin, cu excepția Oltchimului și a Jolidonului Cluj sunt sprijinite de primării sau de Consiliile Județene. E adevărat, însă, că nu la nivelul la care suntem noi”, a explicat el.
Roibu a dezvăluit și care ar fi suma lunară necesară ca echipa să supraviețuiască: „Cheltuielile clubului sunt un milion 100 pe lună. Jumătate din acești bani sunt taxe și impozite care se plătesc la stat. În acest moment este voință de a susține această echipă. Important este ca autoritățile locale să se și implice efectiv. Eu am venit cu mai multe propuneri și idei, de la chiria la sală, la cazarea și masa echipelor cu care vom juca în Liga Națională și Liga Campionilor și până la salariile jucătoarelor. Acum să vedem dacă vor fi luate în calcul aceste propuneri. Ca o concluzie, eu cred că 400, 450 de firme care să sponsorizeze cu 7-8000 de euro pe an ar rezolva problema”.
Constantin Roibu spune că nu este exclus ca HC Oltchim să plece de la Râmnicu Vâlcea. „Decât să moară echipa, mai bine să fie mutată într-un alt loc, este o soluție. Am și avut discuții în acest sens cu președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu. I-am propus să vorbească pentru ca Oltchim să fie preluată de către Primăria Generală a Capitalei, unde sunt alte fonduri, alte posibilități. De asemenea, trebuie spus faptul că dacă un investitor vrea să preia clubul nu trebuie să plătească nimic pentru el. Îl preia cu totul gratis, mai ales dacă păstrează echipa la Râmnicu Vâlcea”, a afirmat Roibu.
Constantin Roibu a demisionat, miercuri, din funcțiile de director general, poziție ocupată timp de 21 de ani, și membru al Consiliului de Administrație al Oltchim (OLT).